Eu nu sunt convins ca d-zeu s-a facut om, prin Iisus, asa cum crestinismul sustine si ca „misiunea” lui a fost „mantuirea lumii prin jerta sa”. Nu sunt nici convins ca d-zeul crestin exista, eu fiind la stadiul indoielii metodologice, ca sa zic asa, ma indoiesc de un lucru pana am toate datele logice, palpabile si verificabile sa transform o ipoteza sau simpla banuiala in veritabila cunoastere asumata ca atare. Pentru mine, d-zeu, cum am spus si mai sus, exista doar la nivel teoretic, logic-formal, ca si fiinta perfecta si, totusi, mi-e greu sa-l asum d-zeului crestin. Iisus este un personaj istoric, de a carui existenta nu ma pot indoi fara a pune la indoiala marturiile scriptice ale unor istorici romani precum Tacitus, Plinius cel Tanar sau ale unui istoric evreu ca Iosif Flavius. Iisus este si un personaj tragic fiindca a fost asasinat pentru o idee sau ptr mai multe idei, nebunesti sau nu. Si in sensul asta s-a comis in privinta lui o mare nedreptate sau asa o percepem noi acum, fiindca oricine poate sustine in ziua de azi ca-i fiul lui d-zeu sau ca s-a nascut pentru a salva lumea si ca la un moment dat va invia, fara teama de a fi crucificat, poate cel mult risca sa fie internat la nr9. Nu neg, deci, istoricitatea lui, insa n-am motiv sa cred nici o secunda ca-i fiul lui d-zeu si ca el a inviat si sta la „dreapta tatalui” bla, bla, bla...vorba lui Cristian Tudor Popescu, „Noul Testament” este mai putin reusit decat basmele lui Petre Ispirescu.
Acum, despre faptul ca-i omul perfectibil: sunt perfect de acord si in asta sta sansa lui, in capacitatea de a progresa, de a invata din propriile greseli fara a mai persista in ele. Este o fiinta adaptabila, inteligenta, oportunista si capabila de abstractizare, de a deduce insusirea esentiala, generala a unui lucru si d-aici porneste, cred, toata „aventura” lui religioasa, uneori cu consecinte nefaste asupra semenilor lui.
Cand am scris mai sus despre faptul ca divinul ti se poate revela, nu neaparat cautandu-l programat prin practicarea unei religii, ci pur si simplu iubind o fata si constientizand sentimentele sau senzatiile de neexprimat si nemarturisit ce le genereaza, am avut in vedere si senzualul, fara a avea strict in vedere o relatie platonica...este evident ca obsesia este si sexuala. Nu-mi inchipui c-as avea vreodata ceva in plus de oferit unui prezumtiv zeu, in materie de credinta si iubire, fata de ce am oferit unei femei, adica am simtit mereu adoratie si un fel de obsesie cvasi-religioasa pentru persoana iubita si, in sensul asta am spus ca un ateu, negand existenta divinului, isi neaga propriile sentimente profunde pe care le-a avut vreodata sau le mai are pentru cineva. Nu fac apologetica divinului printr-o iubire carnala, sa zicem, fiindca nu-mi place sa vorbesc la modul general, avand in vedere doar sentimentele, senzatiile si gandurile proprii si imi dau seama ca nu as putea fi ateu niciodata. Si-ti dau dreptate ca d-zeu, daca exista, e unul foarte personal, pana la confuzie cu o parte neexplorata, necunoscuta, inexplicabila din mintea si sufletul unei persoane umane. Dar, iarasi, nu bag mana in foc, nu pot fi sigur ca asta-i si realitatea in sine in privinta naturii divinitatii.
Oricum, ca si iubirea, religia mi se pare un lucru foarte intim, personal, si nepotrivit pentru a fi declamat la colt de strada, daramite institutionalizat, fetisizat si abuzat material. Eu nu m-am inspirat din Paulo Coelho in ce priveste ideile scrise in postul prececent, fiindca nu l-am citit niciodata, desi aveam de gand la un moment dat, pana sa devina interesat de „Razboinicul luminii” de la noi...
_______________________________________
|
..dar de ce ma mir?Chiar eu am zis..Romania!
vreau totusi sa spun cate ceva,desi omul are in el o parte din sfantul duh..am inteles eu de mai sus nu poate sa interactioneze cu el pt a-si gasi liniste sufleteasca,aceasta incapacitate este exploatata de biserica,spovedania are un rol catharsic...omul atunci are convingerea ca pacatele ii sunt iertate,este natura umana de a accepta o explicatie decat sa o caute singur este legat de conservarea energiei mentale si de a evita aparitia distresului un exemplu: ceva foarte neasteptat si dramatic are loc in viata ta,care e prima reactie?nu iti vine sa crezi;sunt multe aspecte ale ritualelor bisericesti care induc o stare de bine individului,prin rugaciune profunda se ajunge la aceeasi stare de arousal ca si in cazul meditatiei..in fine nush unde vreau sa ajung de fapt,oricummajoritatea oamenilor au nevoie de o religie cat mai accesibila sistemului lor cognitiv si care sa nu implice foarte mult efort
