Ianus
Membru II
 Din: Cluj sau Bistrita, depinde...
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 370
|
|
DreamsKeeper a scris:
Colega se numeste
Jurnalul Raului
procesul evolutiei spirituale a lui Mares Lucian a.k.a. Demigod
14 nov 2001
Muzica celor de la NightWish are o esentza deosebit de tragica. Ascultand-o, incep sa o inteleg pe Adina mult mai bine. Este acea stare de sfarsire in care ea traieste... probabil dintodeauna. Credeam ca tristetea mea vine doar din evocarea amintirii clipelor minunate petrecute cu ea, clipe probabil pentru todeauna pierdute, dar e mai mult de atat. E ceva in diva celor de la Nightwish...
In alta ordine de idei, Kirus are intodeauna o retzeta buna. Un enorm si nesecabil izvor de intzelepciune inutila. Asta imi place la el, caci asemeni mie, ar putea mantuii pe oricine, doar pe sine insusi nu!
Cand imi scrie omul asta, ma vad in oglinda. De aceea probabil se sperie de cat de mult il pot intelege cateodata. Sau ma respecta exagerat? Nu mi-o spune, dar o simt preabine.
Adevarul e ca am avut avantajul. Mi-am dat seama mult mai repede ca suntem unul si acelasi in gandire si actiuni, de aceea stiam ca lupt cu mine insumi. Stiam la ce atacuri sa ma astept, si stiam cum sa ma eschivez de la ele. Dar in fond, asta e doar rezultatul unei intense stari de perpetua rationare si filtrare a gandurilor si posibilitatilor, caci, spun asta...nu de alta, da sunt oameni pe care daca ii ataci cu propriile arme, cad jos si nu se mai ridica. Rezultatul inconstientei posibilitatii ca ei fac rau.
Ma intreb... oare nu ei ar trebuii pedepsiti? Eu stiu ca fac raul, dar stiu ca as putea face si bine in felul asta. Raul mai mare, raul mai mic... prostii. NU exista reteta in aceasta privinta. Nu ii putem multumi pe toti niciodata.
Si ca sa ma autoflatez cu aeasta oazie,as putea completa urmatoarea idee - faptul ca eu am luptat cu Kirus, si in acelasi timp l-am intzeles, exact in perioada in care imi dadea el de inteles ca se cam descompune voit, se autodistruge lent prin alcool si stari maladive autoinduse, l-a facut mai puternic? Curios... a sarit peste ceva in care daca ar fi picat, nu s-ar mai fi ridicat niciodata! Eh... exagerez. E chestie devointza personala. E ca si in cazul meu si cu cele 12 restantze, si parerile unanime ale celorlalti colegi. Mergea mai departe cu sau fara ajutor... dar totusi, e infricosator sa gandesti ca ceilalti nu conteaza niciodata pentru tine si destinul pe care il ai...
A fi prolific intr-un jurnal... Acum observ ca pentru asta, e nevoie de un singur lucru - SInguratatea! Singuratatea, fie ea lipsa unei preznte fizice, sau mai rau - lipsa unui om care sa te intzeleaga. Singura alternativa a celor diferiti, este prabusirea in ei insisi, cu sau fara ajutorul "acestui" jurnal ipotetic. Intr-un fel, ma bucur ca nu am simtit niciodate nevoia de a scrie un jurnal. Probabil ca sunt prea superficial ca sa ma tin de acest tabiet de fiecare data cand presiunile interioare din mine ating cote periculoase. Sau, gasesc eu niste metode mai facile de a scapa de aceste tare ale sufletului.
Da, aceste presiuni exista, dar se pare ca masturbarea (atat fizica cat si intelectuala) este o reteta pe placul meu.
Mai apoi, exista intodeauna o persoana pe care sa o folosesti drept pubela in care iti versi tu necazurile. Intodeauna cineva va fi dipspus sa asculte, sau sa se prefaca cel putin ca asculta framantarile noastre. Ce nu-mi place mie e faptul ca sunt prea constient. Chiar in clipa in care su ma plang, realizez intreaga complexitate a fenomenului, si imi dau seama ca nu fac decat o penibila descarcare psihologica. Iar faptul ca realizez actul aesta, face sa-i scada din valoarea terapeutica. Ciudat... cand ma gandesc ce penibil ma simt cand trebuie sa ma prefac interesat de necazurile celorlalti, cand trebuie sa le ascult cuvintele, discutiile, din care unica esentza notabila este - "HELP ME!!!".
Probabil o metoda de autoterapie e si proiectul - "stapanul" sau ca sa ma citez adliteram - "dictatorul". Este gasirea unei cauze de a lupta, o autojustificare, un experiment. O inchisoare psihologica... ba nu inchisoare, o Capcana! O capcana in care ceilalti cad de fiecare data. Este prea... umana aceasta capcana. Loveste in locul in care prea putini sunt protejati - direct in orgoliu. Aceasta crima este totodata oportunitatea perfecta de a gasi o cauza existentziala de moment - lupta, cearta, disputa, competitia. In fond, cam asta e singurul lucru care ne face sa traim cu adevarat, si incep sa ii inteleg pe oamenii din trecut care nu aveau alta treaba decat sa caute cum sa-si dea in cap unul altuia. Razboiuleste cea mai buna forma de terapie psihologica.
In ziua de azi? O simpla transpunere a barbariilor de altadata. Straie noi, obiceiuri vechi. Nimic mai mult. SI cu toate astea, mai apare cate un idealist si incepe sa predice buna intzelegere intre oameni, in cel mai gresit mod posibil - urandu-ma pentru atitudinea mea lipsita de suflet, de mila, de compasiune. Urandu-ma pe mine pentru ca nu am fost corupt de ei. Misionarismul asta, e tot o fuga de adevaratul sine. Dar ei sunt mai falsi, caci nu-si dau seama ca lupta pentru cauzele altora, ca sa-si astupe golul interior.
Ce sa mai vorbesc.... sunt demonul omenirii. Unul dintre multi altii. Dar, unul mai putin periculos decat altii, caci spre deosebire de ceilalti, in fiecare clipa am constientza actelor pe care le savarsesc. Stiu ce ma impinge de la spate, stiu de ce fac ce fac, stiu de ce gandesc ceea ce gandesc. Cateodata ma enerveaza chestia asta. La nevoie, nici sa ma bat calumea nu reusesc, deoarece nu imi pierd contrulul niciodata. Asta am realizat de mic copil, si inca de pe atunci consideram asta un avantaj. E oare adevarat? Avantaj sa fie?
Am iubit, am ras, am plans, dar lipseste ceva esentzial din tot complexul meu interior. Inca nu am urat cu adevara pe cineva, sau ceva. Si de aici se trage majoritatea a ceea ce altii considera fals in mine. Trebuie sa imi gasesc un obiect al urii, sau sa-mi fabric unul cateodata, ceea ce nu e deloc usor. Si pe langa ca nu e usor, nu e nici sincer.
Intr-adevar, ceilalti nu au cum sa greseasca considerandu-ma un caracter malefic. Am devenit un taciturn, un filosof, un intzelept, care cloceste doar ura si planuri apocaliptice in mintea lui intunecata, si cu toate astea... nu poata sa urasca pe nimeni cu adevarat. Se minte pe sine insusi, doar din auza nevoii de a uri. Lipsul obiectului profanarii, ne face la fel de mult rau ca si lipsul obiectului adoratiei. Este adevarat ca Diavolul si Dumnezeu au nevoie unul de altul. Si asta doar pentru ca exista in lume contraste. Viatza... moarte, lumina, intuneric, si rahat. Eternul rahat si sictir care te cuprinde in clipa in care realizezi aceste lucruri.
.....................
si daca vrei o sa o postez |
mda, o gramada de cuvinte pentru a exprima absolut nimic, mai putin ultimul paragraf. daca nu scria toata labareala asta, putea sa ramana filosof in cotinuare, dupa << daca taceai, filosof ramaneai...>>.
propun administratorului sa stearga tarasenia asta de topic pe motiv de inutilitate.
_______________________________________
...angajez melci turbati si surdomuti pentru o retea de curierat...
|
|
