ragnar
Membru I
 Din: Sibiu
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 116
|
|
"verde si albastru cu wotan" (fragment)
În ochii lui se plămădeau degete subţirele şi lungi , zece baghete-nguste de carne fierbinte poleite cu-argint împingeau încet, implacabil, cristalinul. Verdele irisului se desfăcea în aşchii înguste, albastre, în fragmente aurii, în cercuri brune... Pe pleoape se umflau de efort vene nebănuite. Pulsul i se urcase din încheietura mâinii ajungând acum în insula neagră a pupilei, zvâcnind tot mai atroce în proximitatea epicentrului exploziei inevitabile. Degetele fragede sfârtecau apoi corneea subţire spre a se naşte urlânde în noua lume a durerii. El îi pipăia acum cicatricile înmugurinde de pe omoplaţi descoperind sfâşietoarele umbre ale aripilor arhangheleşti ce vor răsări-n curând din trupul jilav. De marginile zdrenţuite ale pleoapelor ei atârnau hălci noroioase din subconştientul colectiv al neamului. Imaginea avalanşei ce avea să-i zdrobească un viitor avatar, gustul de lamă al otrăvii ce-avea să-i ardă-n altă viaţă ficatul, strigătul îngheţat al ghilotinei sărutând pielea fină, palpitândă , a unui gât ce-i va răsări peste milenii din alt fragil torace, patima cu care jugulara fragedă muşcă din brici, mireasma dulce şi aspră a cânepii fumate-n tavernă îmbrăţişându-i cu secole-n urmă amicii atlas şi axis până la ireversibilă despărţire, înfiorarea epidermei străpunse-ncet de un leneş glonţ de argint, flacăra palidă a rugului lingând coapse şolduri pântece sâni feciorelnici, vârful lăncii insinuându-i-se între coastele vreunui pâgân străbun, ghearele ruginite ale ciumei smulgându-i carnea absurdă de pe sufletul ermit...
Toate-l izbiră simultan şi ghearele premoniţiei îi înşfăcară beregata.
Privi apoi din nou spre ea. Din ce în ce mai intens, mai înfometat. Cicatricea monstruoasă de pe cornee îi sclipea tot mai tare sinistru umflată şi-nvârtoşată de extaz. Pupila îi depăşea acum conturul feţei, marginea ei înferioară atârnându-i peste îmbinarea claviculelor. Cristalinul îi zvâcnea fierbinte focalizând imaginea ei iar fotonii absorbiţi de vârtejul privirii fanatizate smulgeau în goana lor bucăţi din carnea pe care o loveau cu violenţă. El o vedea acum toată, parcă zdrobindu-se de fundul ochiului, fărâmiţându-i conurile şi bastonaşele retinei. Nervul optic înghiţindu-i în spasme electrice trupul însângerat spre a-l trimite apoi pe conducta sinapselor către encefalul înfometat. Acum ea nu mai exista pentru nimeni în nici una din lumile posibile. De fapt, brusc, ea nu a existat niciodată. Urmele ei în nisipul istoriei s-au şters încă înainte de naşterea timpului.
Acum este doar o bântuire digitală a ţestei lui , spectru prelingându-i-se pe dura mater, pendulând între răsărit şi apus, ricoşând între occipital şi frontal...
a lui pe vecie !
(...ciudat lucru, când a ridicat cu greu privirea spre marginea de sus a lumii pe care o locuia a întrezărit dunga subţire a khol-ului înmlăştinind rădăcinile genelor ei lungi. Universul începu să se contracte, până când deveni o fantă îngustă distilând lumina până la esenţa ei cea mai pură. După care procesul s-a inversat, lumina explodând într-o revărsare cenuşie. Într-o clipită. Într-o clipire... Aroganţa sa suverană începu să tremure spasmodic pemtru a se prăbuşi apoi jalnic în sine însăşi, alunecându-i uleios pe glezne, şi, îngrozit, a început să se retragă. În cele din urmă pelerinajul său spre capătul lumii, spre sfârşitul luminii, îl aduse în preajma unei imense pete umede, cu picioarele-ngropate până la genunchi în conuri şi bastonaşe. O vijelie electrică îi smulgea carnea-n fâşii, îi lichefia oasele transformându-le-n mâl alb gălbui iar creştetul, sprânceana, aluniţa de pe tâmplă, esofagul, clavicula, părul de pe piept, duodenul, ficatul, coccisul, pântecele, meniscul, tendonul lui achille, degetele prelungi, locuiau acum într-un singur fir lung, de fapt un tunel foarte îngust cu pereţi negri, lucioşi, cu reflexe roşiatice. Târziu, trupul i se recompuse altfel, albăstrui şi uşor idealizat, într-o încăpere imensă boltită, în mijlocul unei mlaştini de culoarea scrumului de ţigară. La răsărit, două ferestre rotunde filtrau verde vibraţia materiei. După câteva milenii învăţă să citească semnele schimbătoare printre care bântuia năuc, fără tihnă, lovindu-se uneori de muchiile rotunde, ascuţite, ale hematiilor, alunecând de-a lungul spaimelor şi spasmelor şi aşchiilor ceţoase de amintiri, cioplite-n forme bizare, făcându-şi loc cu greu printre voluptăţi lipicioase şi oarbe. Semnele-i mângâiau tot mai blând ochii virtuali, insinuându-se alunecos în însuşi nucleul fierbinte al conştiinţei sale. Brusc, odată cu o stranie şi acută senzaţie de apocalipsă, l-a izbit Iluminarea.
Şi deodată înţelese, în sfârşit...!
şi gândi că era gândit )
_______________________________________
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (Constitutia Romaniei, art.30, al. 1)
|
|
